Mărturia lui Arianna… Dă drumul (1)

Dă drumul (1)

Ajuns adolescent, fiul meu, care era destul de docil şi nu făcea probleme, s-a schimbat complet! Nu mai vrea să știe nimic despre Dumnezeu, iar eu sunt confuză. Mă rog și sunt sigură că Dumnezeu va schimba rapid situaţia. Cu siguranță este doar o pasă rea… pentru el și pentru mine. Și totuși, anii trec… Situația se înrăutățește. Nu mai pot…

„O, Doamne, schimbă situaţia! Te rog ! Fă asta… fă aia… dar cu ce am greșit? Etc. Plângerile mele continuă… și nimic nu se schimbă.

Citind epistola lui Iacov, un verset îmi atrage atenția în mod deosebit: „cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.” Iacov 4:3

Abia după 13 ani reuşesc să înțeleg și să-I pun, în sfârșit, întrebarea corectă lui Dumnezeu:

„Cum vrei să mă rog pentru fiul meu, Doamne? »

Răspunsul îmi vine imediat în minte:

„Binecuvântă-l, asta-i tot. »

Pentru mine, în contextul meu, această directivă este clară: este important să-mi binecuvântez fiul, indiferent cât m-ar costa aceasta, chiar dacă mă trimite la plimbare cu „poveștile mele despre Isus”, chiar dacă pare că are un văl pe ochi și că a pierdut orice simț biblic al credinței. Nu mă pot baza decât pe Isus care este adevărul, calea și Viața, pentru că numai El, prin Duhul Său Sfânt, poate să-i arate fiului meu cum să se întoarcă la El.

Şi, atunci, o pace minunată îmi invadează tot corpul! Mă simt liberă, tristețea apăsătoare a dispărut. În cele din urmă, pot să dau drumul și să-L las pe Dumnezeu să acționeze. Timp de doi ani, îl binecuvântez pe fiul meu, în numele lui Isus, cu cunoașterea adevărului și ascultare.

Într-o dimineață, când mă trezesc, îmi rămâne în minte un vis sau, mai degrabă, o viziune: îl văd pe fiul meu pe scena unei săli mari, vorbind cu sute de oameni și spunându-şi mărturia.

În timpul ultimelor sale vizite observasem, într-adevăr, o schimbare. Mă privea din nou drept în ochi. Îmi zâmbea! Și asta nu e tot! Îmi cerea să pun un CD cu cântece creștine. După o masă foarte plăcută, petreceam câteva momente frumoase împreună. Trecuse mult timp de când nu ne mai simțiserăm așa bine împreună.

După una dintre aceste vizite, telefonul sună:

„Mamă, sunt pe cale. »

Nu știu ce să spun, inima mea este atât de plină de recunoștință și bucurie! Şi, pentru că eu nu zic nimic, el continuă:

„Sunt pe drumul DREPT! Înţelegi ? »

Bineînțeles că înțeleg!

Câteva zile mai târziu, îmi spune ce s-a întâmplat.

Un prieten îl invitase la o întâlnire „Cred în el” în Bienne. În timpul mesajului, simţise că „acum” trebuia să ia o decizie. La ceva timp, a fost invitat să-și spună mărturia pe scena unei săli mari, în fața a sute de oameni! Cuvintele lui au fost, printre altele: 

„Părinți, dacă aveți copii care s-au abătut de la Dumnezeu, rugați-vă! Mama s-a rugat pentru mine 15 ani, timp în care eu am făcut cele mai mari prostii. ”

De atunci, fiul meu îmi spune deseori: „Vreau să cunosc adevărul și să ascult de Dumnezeu. »

Cred că rugăciunea nu poate fi improvizată, oricât de nobilă ar fi motivația noastră. Să dai drumul și să-L laşi pe Dumnezeu să acționeze este o ucenicie pe termen lung. Cel puţin, aşa a fost pentru mine.

Fie ca harul lui Dumnezeu să vă înconjoare și mărturia mea să vă încurajeze, dragi părinți, soră și frate în Isus Hristos. Arianna