Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (1)

Audio, Meditaţii

Le Tout-Puissant n'agit pas seul
audio

cu Nicole și Sorina | Dumnezeu lucrează adânc

Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (1)

Decizii în conformitate cu voia lui Dumnezeu?

Credincioșii în Hristos care au luat decizia fermă de a sluji Domnului din toată inima sunt adesea considerați buni creștini, mai ales dacă angajamentul și slujirea lor au succes. Cu toate acestea, avem tendința de a uita că Dumnezeu nu ne evaluează după astfel de criterii.

Într-adevăr, este scris în Galateni 2:20:

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.”

Cu alte cuvinte, Dumnezeu este interesat în primul rând de ceea ce suntem și nu de ceea ce facem! Dumnezeu dorește ca fiecare credincios să experimenteze o schimbare profundă care să-l determine din ce în ce mai mult să gândească și să trăiască la fel ca Isus. Este vorba despre o schimbare a firii, o schimbare a esenței, care apoi produce o lucrare ce îl reflectă pe Isus.

sau decizii bazate pe considerente personale?

În acest verset, apostolul Pavel amintește că firea noastră veche, felul nostru de a gândi și de a trăi au fost răstignite împreună cu Hristos și că dorința noastră cea mai mare trebuie să fie aceea de a ne asemăna cu Isus, fiind plini de El; faptele vor urma și-L vor arăta pe Domnul. Să nu punem căruța înaintea boilor: întâi transformare, apoi fapte. Dacă nu experimentăm viața Lui care ne schimbă până în adâncul ființei noastre, să nu credem că faptele noastre – oricât de bune ar fi – vor sluji cauzei lui Dumnezeu.

De altfel, într-un alt pasaj biblic, Pavel le spune Corintenilor (cap. 3) că fiecare lucrare va fi trecută prin foc pentru a i se dezvălui adevarata natură:  este de la Dumnezeu sau este un produs strict uman și natural? Întrebarea este foarte serioasă.

Haideți să adoptăm perspectiva lui Dumnezeu: lucrarea Sa în adâncul ființei noastre

Dacă îi ajutăm pe creștini să înțeleagă perspectiva lui Dumnezeu, să o îmbrățișeze în timp ce experimentează dragostea Lui, ei se vor concentra asupra esențialului, adică asupra lui Hristos și vor fi înnoiți de El în adâncul ființei lor, ceea ce va determina schimbări la nivel de gânduri, raționamente, valori și, prin urmare, decizii și fapte.

Așa se face că, locuiți de gândul lui Isus Hristos, ei Îi vor sluji cu adevărat: lucrarea lor va corespunde cu adevărat așteptărilor lui Dumnezeu.

Să-L lăsăm deci pe Dumnezeu să lucreze în adâncul vieții noastre, prin Duhul Său cel Sfânt!

MARTIN BUEHLMANN

Vezi articolele recente

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

Ultimele postări de pe blog...

Mai jos ne poți lăsa datele tale de contact. Îţi vom trimite un e-mail din când în când.

Vous serez personnellement informé lorsque nous mettons notre blog à jour.

Acest abonament este gratuit și fără obligații.

Toate obiectele

Categorii