Pauză de cafea sau pauză de deşert? (1)

Pauză de cafea sau pauză de deşert? (1)

Mi-a plăcut foarte mult să fiu foarte ocupat cu realitățile vieții active de astăzi datorită ​​complexității lor și datorită provocărilor pe care le aduceau.

Creștin fiind și dorind ca Dumnezeu să aibă cât mai mult loc în viața mea, am rezervat un moment zilnic pentru Cuvântul Său și pentru rugăciune și am profitat de timpul liber dintre două activități pentru a-I vorbi. Am căutat să trăiesc ca Hristos cât mai bine în fiecare zi. În plus, am dedicat în mod regulat săptămâni întregi seminariilor de pregătire biblică care m-au îmbogățit foarte mult. Și totuși…

O invitație la oprire

TOTUŞI, în adâncul inimii mele, simțeam adesea că trebuie să mă opresc ca să mă întâlnesc singură cu Domnul meu, într-o mai mare intimitate, fără să fiu presată de timp, dar mi se părea greu pentru că dădeam întâietate implicării în biserică sau timpului petrecut cu alți oameni mai degrabă decât acelor momente separate cu Dumnezeu.

O pauză pentru o mai mare intimitate cu Domnul meu

Astăzi îmi dau seama că Dumnezeu îi invită pe toți copiii Săi să petreacă timp singuri în prezența Lui pentru că dorește ca ei să-L contemple, să „se umple” de prezența și de influența Lui; de asemenea, vrea să vorbească cu ei și să-i atingă în adâncul ființei lor pentru a-i vindeca. Şi mă întreb atunci : onorăm invitațiile Lui?

 Evităm aceste momente de dulce comuniune?

Mi se pare că găsim o mulțime de scuze pentru a amâna aceste momente foarte personale și intime cu Domnul. Alergăm în stânga și în dreapta ca niște cai plini de entuziasm pentru a avea seara impresia că ziua noastră a fost reușită. Și dacă, în sfârșit, apare o scurtă pauză între două activități, atunci ne adresăm lui Dumnezeu având impresia că El trebuie să fie prezent la această întâlnire scurtă și că ar trebuie să fie foarte mulțumit de cele câteva minute pe care I le acordăm! Este caricaturală această descriere? Sau mai degrabă e aproape de realitate? 

O lumină roșie pentru vindecarea interioară

Dacă viața noastră seamănă cu ilustrațiile de mai sus, înseamnă că Dumnezeu ne trimite mai multe semnale ca să ne oprim. Va fi vorba de o indicație? O recomandare? Un semnal portocaliu de avertizare? Sau poate chiar un semnal roșu cu mențiunea „Stop”?

Unii recunosc primele semnale primite: le înțeleg, se opresc și își modifică felul de viață. Alții continuă la fel, bazându-se uneori pe versete biblice pentru a merge mai departe cu aceeași hotărâre omenească  Acesta a fost și cazul meu. 

Am ales adesea activismul mai degrabă decât un moment de pauză, retragere, singurătate. Atunci, în suveranitatea divină, am trăit în mod repetat niște evenimente care m-au obligat să rup ritmul; a fost nevoie să fac unele reevaluari și, privind acum înapoi, pot mărturisi că au fost benefice.

Nu Dumnezeu este Cel care trimite dezastre și/sau încercări dar, uneori, El le îngăduie dacă acestea pot contribui, în cele din urmă, la vindecarea noastră interioară, la transformarea noastră, la sfințirea noastră. 

Un deșert, un timp special pentru a-l asculta pe Dumnezeu

În Biblie, un deșert simbolizează încercarea, provocarea. Traversarea deșertului constituie, așadar, perioade speciale de oprire când Dumnezeu vorbește inimilor noastre ca niciodată, când prezența Lui este atât de reală; acestea sunt momente în care Îl simțim pe Dumnezeu într-un mod în care nu l-am mai simțit până acum. Relația cu El se intensifică în mod decisiv.

„De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustiu, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei.” (Osea 2:14)

Acest mesaj are o continuare cu „Pauză de cafea sau pauză de desert (2)”.

Dumnezeu este de partea ta! O zi frumoasă!