Un fluture, o omidă și o crisalida la pensie

Audio, Mărturii

Le Tout-Puissant n'agit pas seul
Audio

cu Beatrice şi Cristina | Mărturia lui Beatrice

Un fluture, o omidă și o crisalida la pensie

Mărturia lui Beatrice

Sunt deosebit de sensibilă la frumuseţea naturii. Prin urmare, voi folosi o imagine din natură ca fir conductor în mărturia mea.

Un fluture, o omidă la pensie

Sunt primul născut al unei familii modeste. Sora mea s-a născut 4 ani mai târziu. Eram un copil vesel căruia îi plăcea să citească și să se joace. Părinții mei ne-au învăţat că Dumnezeu și biserica sunt foarte importante, dar imaginea mea despre Dumnezeu avea la bază frica de El.

Când aveam 9 ani, tatăl meu ne-a dus pe mine şi pe sora mea în Elveția germanofonă, la ferma bunicilor noștri, să petrecem acolo o săptămână din vacanță de vară. Eram foarte bucuroasă pentru că îmi plăcea să petrec timpul acolo: să merg la câmp cu bunica ca să îi ducem bunicului masa de la ora 10, să stau în căruţă la ales cartofii, să mănânc morcovi abia scoşi din grădină, să dau tulpinile iepurilor, să hrănesc găinile şi porcii.

Îmi plăceau în mod deosebit duminicile la fermă pentru că toți unchii și mătușile noastre, verişorii și verişoarele se strângeau în jurul mesei pentru o gustare ale cărei arome delicioase încă îmi stăruie în memorie.

Dar, de data asta, ceva era diferit: părinții mei nu erau cu noi. Tata s-a întors la serviciu, iar mama a plecat o săptămână în vacanță în Italia, singură. Toate acestea mi se păreau ciudate. Nu înțelegeam lumea adulților. Frica m-a cuprins… Părinții mei aveau de gând să divorțeze?

Când aveam 19 ani, l-am întâlnit pe cel care avea să-mi devină soț. Ne-am căsătorit imediat, deşi eu abia obţinusem diploma de învăţătoare, iar soțul meu era încă student.

La 27 de ani, aveam trei copii minunaţi. Eram fericiți, ne bucuram de copii, petreceam clipe frumoase în familie, pe scurt, totul mergea bine. Dar, în acest tablou idilic, ceva făcea notă discordantă: eu nu aveam pace. Crezusem întotdeauna în Dumnezeu, dar simţeam angoasă când mă gândeam la moarte. Ce se întâmplă după moarte? Unde voi merge? Îmi puneam întrebări la care nu aveam răspunsuri.

La 28 de ani, am trecut printr-o perioadă de criză, depresie profundă, o depresie din cele care te paralizează și te conving că nu ești bun de nimic. Trei săptămâni nu m-am ridicat de pe canapea, timp în care mama și sora mea au avut grijă de familia mea.

Repetam întruna că sunt inutilă, că sunt o soție rea și o mamă rea. Trăiam momente de angoasă profundă în care credeam că voi muri și lucrul acesta mă îngrozea. Din fericire, încetul cu încetul, datorită medicației adaptate și, poate, faptului că mi-am reluat activitatea de învăţătoare şi nu m-am mai concentrat asupra propriei persoane, am ieșit din starea mea depresivă. Cu toate acestea,  încă nu știam ce este pacea. Într-o seară, în timp ce citeam o broșură de pe noptiera mea, s-a produs un declic! L-am întâlnit pe Isus care, în mijlocul îndoielilor, fricilor, rătăcirilor, mi-a vorbit cu aceste cuvinte:

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. ” Ioan 14:27

Şi:

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Efeseni 2:8

Am văzut în aceste cuvinte o invitație la a-mi pune încrederea în Isus, deci nici în mine, nici în faptele mele bune. Am înțeles, de asemenea, că nu trebuie să mă concentrez pe sentimentul meu de insuficienţă. Harul este cel care mă salvează! Astfel a intrat pacea în inima mea. Ea nu mă va părăsi niciodată: ea este și astăzi aici. În Hristos, prin credința în El, avem libertatea de a ne apropia de Dumnezeu cu încredere.

Mult timp în crisalida mea

Un alt moment important din viața mea este legat de relația cu mama mea. Într-o zi, mi-am dat seama că nu o mai suportam. Relația noastră era atât de complicată! Nu înțelegeam ce se întâmplă în mine. Cum să nu-ți iubești mama? Aveam mari conflicte interioare, mă simţeam vinovată, încercam să iubesc…

Dar, cu cât încercam mai mult, cu atât mai puţin reuşeam. Eșecul mă urmărea. Atunci, mi-am dat seama că nu aveam cum să mă descurc şi am hotărât să cer ajutor. Am avut privilegiul de a primi ajutor din partea unui psiholog foarte competent.

El m-a ajutat să înțeleg mai bine dinamica noastră familială și de ce lucrurile erau atât de complicate cu mama mea.

Cu toate acestea, doar pentru că ai reuşit să înțelegi lucrurile nu înseamnă neapărat că, imediat, te-ai transformat. Am înțeles că, probabil, încă visam să primesc de la mama afecțiunea și protecția pe care ea nu mi le oferise. Trebuia să reușesc să renunț la așteptările mele.

Și, încă o dată, mi-am dat seama că, încetul cu încetul, Dumnezeu Însuși a umplut golurile din viaţa mea în diferite moduri. De exemplu, într-o zi, am fost literalmente copleșită de următoarele cuvinte:

„Chiar dacă mama ta te-a uitat, eu nu te voi uita niciodată” (Isaia 49:15).

Acest cuvânt din Biblie m-a străpuns deoarece pentru mine însemna că, chiar dacă mama mea nu-mi satisfăcea nevoia de iubire maternă, de protecție, bunătate, Dumnezeu, El, era mereu acolo pentru a umple aceste goluri. Și El făcea acest lucru în multe feluri, prin mulți oameni. Am avut harul să primesc tandrețea de care aveam nevoie de la tatăl meu mai întâi, apoi de la soțul meu și, de asemenea, de la copiii și nepoții mei minunaţi și iubiți. Ce cadouri!

Am avut chiar și o a doua mamă la un moment dat în viața mea, şi ea mi-a fost un model a ceea ce îmi doream să fiu pentru copiii mei, apoi pentru nepoții mei. Până la sfârșitul vieții ei, mama soțului meu a fost radiantă, se interesa de noi, de familia noastră, de ceea ce trăiam. Ce cadou a fost soacra mea pentru mine! Încetul cu încetul, am reușit să o iert pe mama, să renunț la așteptările mele de la ea. Domnul a turnat în mine dragoste și compasiune pentru ea. Și chiar mi-a oferit posibilitatea de a-i putea arăta toate acestea când era încă în viață. Toate resentimentele mele au rămas în crisalidă; fluturele a scăpat de ele.

Și tu, dragă cititoare, dragă cititor, dacă te uiți înapoi la viața ta, te-ai gândit vreodată că lucrurile frumoase pe care le-ai putut experimenta, schimbările interioare, au fost determinate de un Dumnezeu care te iubește și care vrea să-ţi facă bine?

Acest Dumnezeu care m-a scos din crisalidă – în special în două domenii anume din viața mea, pentru a mă elibera din închisoare și pentru a-mi da libertatea unui fluture – te iubește și pe tine. El vrea să-ți dea pacea, o pace care nu dezamăgeşte, El vrea să te transforme, să-ți umple golurile, să te ajute să trăiești în relații restaurate, acolo unde este posibil. Isus vrea să-ți dea o viață nouă care va dura veșnic.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (tu faci parte din această lume), încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” (Ioan 3:16)

El îți oferă dragostea Sa, dar nu ți-o impune, pentru că El vrea ca alegerea ta să fie liberă, fără constrângere. Nu am fost niciodată dezamăgită că am ales să-L cred și să trăiesc relația pe care o am cu El.

Aș mai putea adăuga că, în mod surprinzător, la câteva zile după ce am ajuns în faza finală a acestui aspect din viața mea, draga mea mamă a trecut în veşnicie. Sunt recunoscătoare astăzi că mi-a dat viață și că nu a săvârșit asupra noastră, fiicele ei, abuzurile pe care le-a trăit în copilărie. Știu că o voi revedea și că ea se odihnește în pace în brațele Celui care devenise Păstorul ei Cel bun. Pentru mine, procesul s-a încheiat.

Beatrice

Vezi articolele recente

Niciun Rezultat

Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

Ultimele postări de pe blog...

Mai jos ne poți lăsa datele tale de contact. Îţi vom trimite un e-mail din când în când.

Vous serez personnellement informé lorsque nous mettons notre blog à jour.

Acest abonament este gratuit și fără obligații.

Toate obiectele

Categorii