Inimă la inimă cu Domnul

Audio, Mărturii, Meditaţii

Inimă la inimă cu Domnul

Lui Dumnezeu Îi place să fim conectați cu El. Este scris în Ioan 10.27:

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”.

Conștientizarea

Mi-am dat seama că uneori nu mai auzeam glasul bunului meu Păstor și L-am întrebat de ce. Am înțeles că, de cele mai multe ori, acest lucru avea legătură cu emoțiile negative și sentimentele distructive care lucrau în mine, uneori aproape fără știrea mea, degradând relația mea cu El.

O alegorie

Domnul dorește să aibă interacțiuni de calitate cu noi.

Aș vrea să folosesc o imagine pentru a ilustra această relație dintre El și noi: este vorba despre imaginea unei țevi sau a unui canal în care și prin care Dumnezeu trebuie să poată curge liber.

Ori, imediat ce nu suntem atenți, deșeurile se acumulează încetul cu încetul în inima noastră și formează obstacole care, cu timpul, se cristalizează și constituie o grămadă din ce în ce mai tare și din ce în ce mai voluminoasă care ne micșorează diametrul țevii până o înfundă și ne alterează relația cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu ceilalți.

Emoții negative și sentimente distructive

Aceste deșeuri pot fi de mai multe tipuri.

Astăzi voi discuta despre emoțiile negative și sentimentele distructive. Emoțiile negative pot fi tristețea, melancolia, dezamăgirea, vinovăția, iritarea, supărarea, furia, frica, anxietatea, angoasa, durerea, iar sentimentele distructive pot fi subestimarea, sentimentul de inferioritate, frustrarea, invidia, gelozia, rivalitatea, ranchiuna, agresivitatea, ura, dorința de răzbunare, acuzațiile, reproșurile, rușinea, disprețul, disconfortul, mândria, sentimentul de singurătate sau refuzul de a ierta.

Deșeuri toxice

Cu alte cuvinte, emoțiile negative și sentimentele distructive sunt deșeuri toxice care se acumulează în interiorul nostru.

Autorul Epistolei Evrei evocă în capitolul 12 daunele colaterale care au loc atunci când credincioșii lasă această negativitate să se dezvolte în inimile lor: se lipsesc de harul lui Dumnezeu, provoacă tulburare, mai ales prin cuvinte negative; alte mădulare ale Trupului lui Hristos sunt și ele contaminate în curând.

Cum am grijă de emoțiile mele

Iată de ce acum, de îndată ce simt o emoție negativă sau un sentiment distructiv, mă apropii de Domnul meu cât mai repede pentru ca El să mă spele de aceste sentimente: vin la El recunoscând ceea ce simt, Îi spun că eu resping aceste emoții negative, apoi Îi cer să le înlocuiască cu sentimentele Sale pe care le primesc prin credință.

Simt apoi cum mă umplu de pace, pacea lui Dumnezeu care îmi păzește inima și gândurile în El.

Ocupându-mă de aceste emoții și sentimente negative, evit și unele consecințe supărătoare asupra sănătății mele fizice, mentale și spirituale. Pot avea relații împlinitoare cu mine, cu Dumnezeu și cu alții.

Am grijă de emoțiile mele, rămân conectat cu Domnul pentru a-L auzi Duhul Sfânt și a-L urma

Întrucât sunt din nou în conectată cu Păstorul meu cel Bun (din nou aliniat cu bunul meu Păstor), legătura este fluidă și Îi aud glasul: Îl aud călăuzindu-mă ca să umblu în faptele pe care mi le-a pregătit (Efeseni 2.10).

Ce viață pasionantă!

Dumnezeu este de partea noastră, prieteni! O zi frumoasă!

Vezi articolele recente

Care este planul lui Dumnezeu pentru mine?

Care este planul lui Dumnezeu pentru mine?

Care este planul lui Dumnezeu pentru mine?    Mărturia lui Nicole Identifică planurile pe care le are Dumnezeu pentru viața ta Recent, am recitit pasajul despre arca lui Noe din Geneza 6. Un plan divin pentru Noe În urma unui cuvânt din partea lui Dumnezeu, Noe a...

Împărtășește, alăptează

Împărtășește, alăptează

Allaite allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite Allaitement allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite, allaite,...

Dumnezeu este mai mare decât furtunile tale (2)

Dumnezeu este mai mare decât furtunile tale (2)

Dumnezeu este mai mare decât furtunile tale (2) După un mesaj transmis de Stéphanie Reader, la Clermont-Ferrand, în data de 22 octombrie 2022 Acest mesaj este inspirat de pasajul biblic din Fapte capitolul 27 C. Tăiați frânghiile bărcii de salvare În prima parte a...

Dumnezeu este mai mare decât furtunile tale (1)

Dumnezeu este mai mare decât furtunile tale (1)

Dumnezeu este mai mare decât furtunile tale (1) După un mesaj transmis de Stéphanie Reader, la Clermont-Ferrand, în data de 22 octombrie 2022 Ne aflăm într-o barcă pe care, uneori, am vrea să o părăsim atunci când furtuna năvălește, când ne este greu în anumite...

Diferențele dintre noi ne îmbogățesc

Diferențele dintre noi ne îmbogățesc

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Diferențele dintre noi ne îmbogățesc Dumnezeu ne iubeşte şi primește pe fiecare din noi cu brațele deschise, fără exigențe, fără condiții. Ca tatăl fiului risipitor din pilda din Luca 15. El ne arată atenție şi bunăvoință...

Credință și disconfort

Credință și disconfort

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Credință și disconfort Credință și disconfort? CREDINȚA NOASTRĂ NE POATE PUNE ÎN SITUAȚII INCONFORTABILE! Cele mai incredibile povestiri din Biblie au avut la bază o credință năucitoare pe care oamenii au considerat-o ridicolă...

Amazing grace! Har de nedescris! (1)

Amazing grace! Har de nedescris! (1)

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Amazing grace! Har de nedescris! (1) Mărturia Ariannei Mărturia Ariannei, în ajunul operației pe cord deschis Acum, când scriu scriu aceste rânduri, mai sunt doar câteva zile până la operația mea pe cord deschis. Bineînțeles că...

Fericită… Fericit!

Fericită… Fericit!

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Fericită... Fericit! Pe meleaguri necunoscute... Imaginează-ți că vrei să vizitezi o țară necunoscută. Ce ai de gând să faci înainte de a pleca? Te vei interesa de cultura și limba acelei ţări: vei căuta un minim de informaţii...

Experimentarea vindecării interioare

Experimentarea vindecării interioare

Dernière mise à jour: 22 avrilExperimentarea vindecării interioare Mărturia nr. 2 a lui Martin Experimentezi vindecarea sau treci prin valea morții? Isus nu ne-a promis niciodată că ne va salva de încercări, de răni și de probleme, dar a promis că nu vom fi niciodată...

Crede în mod activ lăudându-l pe Domnul

Crede în mod activ lăudându-l pe Domnul

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Crede în mod activ lăudându-l pe Domnul Speriat Să ne imaginăm că ne confruntăm cu un eveniment – ​​recent sau iminent – ​​care ne sperie foarte tare. Simțind că frica ne invadează, suntem agitați în interior și avem, probabil,...

Un fluture, o omidă și o crisalida la pensie

Un fluture, o omidă și o crisalida la pensie

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Un fluture, o omidă și o crisalida la pensie Mărturia lui Beatrice Sunt deosebit de sensibilă la frumuseţea naturii. Prin urmare, voi folosi o imagine din natură ca fir conductor în mărturia mea. Un fluture, o omidă la pensie...

La umbra aripilor tale – Mărturia lui Michele

La umbra aripilor tale – Mărturia lui Michele

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022La umbra aripilor tale Mărturia lui Michele Am scris aceste câteva rânduri pentru a împărtăși ceea ce m-a ridicat și ceea ce mă face să trăiesc astăzi. De la o viață obișnuită, am trecut la o viață împlinită, fericită, pe care o...

Dă drumul – Mărturia Ariannei

Dă drumul – Mărturia Ariannei

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Dă drumul  Mărturia Ariannei Ajuns adolescent, fiul meu, care era destul de docil şi nu făcea probleme, s-a schimbat complet! Nu mai vrea să știe nimic despre Dumnezeu, iar eu sunt confuză. Mă rog și sunt sigură că Dumnezeu va...

El a umplut golul din mine

El a umplut golul din mine

Dernière mise à jour: 4 avrilEl a umplut golul din mine Mărturia lui Kenny În 1996, am plecat din Mauritius, insula mea natală, în căutarea unei vieți mai bune. Ceea ce nu știam era că aveam să găsesc mult mai mult decât visam! Iată povestea mea.​M-am născut într-un...

Circumstanțe favorabile?

Circumstanțe favorabile?

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Circumstanțe favorabile sau nu? Totul e bine! Ai o mare încredere în tine şi aceasta îți permite să crezi că vei avea un viitor luminos. Nimic nu te sperie, te simti puternic şi capabil să faci faţă oricărei circumstanţe din...

Puterea de decizie

Puterea de decizie

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Puterea de decizie Mărturia Jessicăi  În timp ce făceam cumpărături pentru ziua de naștere a fiului nostru care urma să aibă loc a doua zi la noi acasă, în prezența întregii familii, am fost asaltată de gânduri negative,...

Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (2)

Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (2)

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (2) Dumnezeu ne modelază caracterul Sfințire, o perfecțiune în aparență? Adesea echivalăm cuvântul „sfințire” cu infailibilitatea, desăvârșirea, perfecțiunea. Pentru noi, sfințirea...

Pauză de cafea sau pauză de deşert? (2)

Pauză de cafea sau pauză de deşert? (2)

Pauză de cafea sau pauză de deşert? (2) Acest mesaj este o continuare a mesajuluiPauză de cafea sau de deşert (1) Acest mesaj este o continuare a mesajului cu același nume din săptămâna trecută. De asemenea, face parte din trainingul 6 pe care îl găsiți pe  pagina...

Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (1)

Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (1)

Ultima actualizare:  18 septembrie 2022Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (1) Da! Sunt o căutătoare de aur deosebită! Mă duc la apa specială a Bibliei pentru a dezgropa pepite frumoase! Desigur, acest lucru necesită timp și este bine să ai instrumentele potrivite!...

Ajutor reciproc

Ajutor reciproc

Ajutor reciproc Viața rezervă pentru fiecare surprize care nu sunt întotdeauna plăcute, nici ușor de gestionat. Avem nevoie de încurajare! Un cuvânt de mângâiere ne poate da aripi sau ne poate întări încrederea în noi într-un moment în care îndoielile încep să ne...

Pauză de cafea sau pauză de deşert? (1)

Pauză de cafea sau pauză de deşert? (1)

Pauză de cafea sau pauză de deşert? (1) Mi-a plăcut foarte mult să fiu foarte ocupat cu realitățile vieții active de astăzi datorită ​​complexității lor și datorită provocărilor pe care le aduceau. Creștin fiind și dorind ca Dumnezeu să aibă cât mai mult loc în viața...

Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (1)

Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (1)

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Dumnezeu lucrează adânc în viețile noastre (1) Decizii în conformitate cu voia lui Dumnezeu? Credincioșii în Hristos care au luat decizia fermă de a sluji Domnului din toată inima sunt adesea considerați buni creștini, mai ales...

Pe ce îmi concentrez privirea?

Pe ce îmi concentrez privirea?

Pe ce îmi concentrez privirea? Mărturia lui Martin De ce îngăduie Dumnezeu...? Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu permite să fim răniți? Când eram tânăr, am trăit situații pe care nu le înțelegeam. De exemplu, eu și soția mea am avut momente când trebuia să ne...

Să ne abandonăm în brațele Tatălui nostru ceresc

Să ne abandonăm în brațele Tatălui nostru ceresc

Să ne abandonăm în bratele Tatălui nostru ceresc  Mărturia lui Jess Ca un copil mic Bebelușul fratelui meu și al cumnatei mele s-a născut lunea trecută. Stă liniștit în brațele părinților săi; se lasă îngrijit pentru că știe instinctiv că părinții se ocupă de el şi îi...

Tulburare în exterior și pace în interior

Tulburare în exterior și pace în interior

Tulburare în exterior și pace în interior Mărturia Marthei O prietenă mi-a povestit despre o situație foarte complexă. Viitorul său a fost brusc compromis. De pe o zi pe alta, a trebuit să se mute să locuiască la niște prieteni, complet dezamăgită deoarece toate...

Mărturia lui Silvia

Mărturia lui Silvia

Dernière mise à jour: 25 marsViața mea este în mâinile lui Dumnezeu Mărturia lui Silvia Viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu Viața noastră este în mâinile lui Dumnezeu. Această realitate mă liniștește în mod regulat. Viața mea este ascunsă în palma mâinii Sale....

Isus, un profesionist al comunicării (1)

Isus, un profesionist al comunicării (1)

Isus, un profesionist al comunicării Isus a fost interesat de oameni și a folosit un limbaj accesibil Isus a fost aproape de oameni ISUS A FOST INTERESAT DE OAMENI ȘI A FOLOSIT UN LIMBAJ ACCESIBIL ceea ce le-a permis oamenilor să-i înțeleagă bine cuvintele dacă erau...

Citesc Biblia în fiecare zi

Citesc Biblia în fiecare zi

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Citesc Biblia în fiecare zi Ca o floarea-soarelui... Mărturia 2 lui Nicole  Citesc Biblia în fiecare zi, dimineața, dacă este posibil, înainte de a-mi începe ziua. Îmi place să-mi transform lectura în rugăciuni. În timpul zilei,...

Eliberată de fricile mele

Eliberată de fricile mele

Eliberată de fricile mele Mărturia Francescăi Îmi era frică de tot și de toate, o anxietate care era mereu prezentă: frică pentru mine și pentru cei dragi, frică de a mă îmbolnăvi, de a avea un accident, frică de a greși, frică de a nu fi suficient de bun, frică de...

Îmi afirm identitatea redescoperită

Îmi afirm identitatea redescoperită

Îmi afirm identitatea redescoperită Mărturia lui Nayllely O absență cu impact Nu mi-am cunoscut tatăl foarte bine pentru că el a plecat de acasă când aveam trei ani. Absența lui a creat în mine un sentiment de respingere și de nesiguranță. Am simțit că nu eram...

În urma cadoului primit

În urma cadoului primit

Mărturia lui Claude Am intrat în școala lui Hristos fără să privesc înapoi, fără să păstrez ceva drepturi ca rezervă, la care El să nu aibă acces. El este Stăpânul meu, iar acest lucru se concretizează prin ascultarea mea de poruncile Lui, prin smerenia mea,...

Primiți dragostea lui Dumnezeu

Primiți dragostea lui Dumnezeu

Dernière mise à jour: 25 marsAm primit și am acceptat iubirea lui Dumnezeu Mărturia 1 lui Nicole Am crescut alături de un tată care cerea perfecțiunea de la copiii săi. Iată ce ne transmitea prin mesajul verbal sau non-verbal: „Nu ajungi la standardul cerut, ești o...

Păstrarea tăcerii

Păstrarea tăcerii

Păstrarea tăcerii Ei ne vorbesc, dar noi nu auzim nimic M-am aflat adesea în situații în care era mult zgomot. Atât de mult încât nu puteam auzi vocea persoanei care mă însoțea. În timp ce se uita la mine, îi vedeam buzele mișcându-se, dar nu auzeam niciun sunet. Îmi...

Te simti mic? Dumnezeu a pariat pe tine!

Te simti mic? Dumnezeu a pariat pe tine!

Dernière mise à jour: 25 marsTe simti mic? Dumnezeu a pariat pe tine! Pentru cei care se simt „mici” Nesemnificativ? Nu e important? Un anume Saul din Tars a asistat la uciderea lui Ștefan, un creștin pe a cărui față strălucea lumina lui Isus și care tocmai Îl...

Am primit și am acceptat iubirea lui Dumnezeu

Am primit și am acceptat iubirea lui Dumnezeu

O cântare a lui David Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; Îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii,...

Iertarea, un izvor de eliberare

Iertarea, un izvor de eliberare

Dernière mise à jour: 1er août 2023Iertarea, un izvor de eliberare Nevoia de a ierta pentru a trăi liber Bună dimineața, prieteni! În această dimineață aș vrea să vă vorbesc despre un om numit Iov, dar aș vrea să vă vorbesc despre el într-un mod diferit de ceea ce se...

Însușirea iertării Domnului

Însușirea iertării Domnului

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Însușirea iertării Domnului Îndoielile mă atacă Au fost momente în care am crezut că nu mi-am recunoscut greșelile și eșecurile în fața lui Dumnezeu așa cum trebuie și, uneori, am avut îndoieli cu privire la iertarea Domnului...

Ai grijă de emoțiile tale

Ai grijă de emoțiile tale

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Ai grijă de emoțiile tale ca să rămâii conectat cu Dumnezeu Lui Dumnezeu Îi place să fim conectați cu El. Este scris în Ioan 10.27: Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”. Conștientizarea Mi-am dat...

Recunoștinţă

Recunoștinţă

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Recunoștinţă Copiii învață adesea un cântec care sună astfel: „Numără binefacerile lui Dumnezeu, pune-le pe toate înaintea ochilor tăi, vei vedea, în timp ce te închini, cât de mare este numărul lor.” Ca adult, mi-am dat seama...

Dumnezeu Cel Atotputernic nu lucrează singur!

Dumnezeu Cel Atotputernic nu lucrează singur!

Dumnezeu Cel Atotputernic nu lucrează singur Dumnezeu: Atotputernic? Da, Dumnezeu este Cel Atotputernic! Şi totuși ne mirăm că nu-L vedem intervenind ici și colo... Cum este posibil? De fapt, pentru că noi credem în omnipotența lui Dumnezeu, așteptăm pasiv ca El să...

Ultimele postări de pe blog...

Mai jos ne poți lăsa datele tale de contact. Îţi vom trimite un e-mail din când în când.

Vous serez personnellement informé lorsque nous mettons notre blog à jour.

Acest abonament este gratuit și fără obligații.

Toate obiectele

Categorii