Ai grijă de emoțiile tale ca să rămâii conectat cu Dumnezeu
Lui Dumnezeu Îi place să fim conectați cu El. Este scris în Ioan 10.27:
Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine”.
Conștientizarea
Mi-am dat seama că uneori nu mai auzeam glasul bunului meu Păstor și L-am întrebat de ce. Am înțeles că, de cele mai multe ori, acest lucru avea legătură cu emoțiile negative și sentimentele distructive care lucrau în mine, uneori aproape fără știrea mea, degradând relația mea cu El.
O alegorie
Domnul dorește să aibă interacțiuni de calitate cu noi.
Aș vrea să folosesc o imagine pentru a ilustra această relație dintre El și noi: este vorba despre imaginea unei țevi sau a unui canal în care și prin care Dumnezeu trebuie să poată curge liber.
Ori, imediat ce nu suntem atenți, deșeurile se acumulează încetul cu încetul în inima noastră și formează obstacole care, cu timpul, se cristalizează și constituie o grămadă din ce în ce mai tare și din ce în ce mai voluminoasă care ne micșorează diametrul țevii până o înfundă și ne alterează relația cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu ceilalți.
Emoții negative și sentimente distructive
Aceste deșeuri pot fi de mai multe tipuri.
Astăzi voi discuta despre emoțiile negative și sentimentele distructive. Emoțiile negative pot fi tristețea, melancolia, dezamăgirea, vinovăția, iritarea, supărarea, furia, frica, anxietatea, angoasa, durerea, iar sentimentele distructive pot fi subestimarea, sentimentul de inferioritate, frustrarea, invidia, gelozia, rivalitatea, ranchiuna, agresivitatea, ura, dorința de răzbunare, acuzațiile, reproșurile, rușinea, disprețul, disconfortul, mândria, sentimentul de singurătate sau refuzul de a ierta.
Deseuri toxice
Cu alte cuvinte, emoțiile negative și sentimentele distructive sunt deșeuri toxice care se acumulează în interiorul nostru.
Autorul Epistolei Evrei evocă în capitolul 12 daunele colaterale care au loc atunci când credincioșii lasă această negativitate să se dezvolte în inimile lor: se lipsesc de harul lui Dumnezeu, provoacă tulburare, mai ales prin cuvinte negative; alte mădulare ale Trupului lui Hristos sunt și ele contaminate în curând.
Cum am grijă de emoțiile mele
Iată de ce acum, de îndată ce simt o emoție negativă sau un sentiment distructiv, mă apropii de Domnul meu cât mai repede pentru ca El să mă spele de aceste sentimente: vin la El recunoscând ceea ce simt, Îi spun că eu resping aceste emoții negative, apoi Îi cer să le înlocuiască cu sentimentele Sale pe care le primesc prin credință.
Simt apoi cum mă umplu de pace, pacea lui Dumnezeu care îmi păzește inima și gândurile în El.
Ocupându-mă de aceste emoții și sentimente negative, evit și unele consecințe supărătoare asupra sănătății mele fizice, mentale și spirituale. Pot avea relații împlinitoare cu mine, cu Dumnezeu și cu alții.
Am grijă de emoțiile mele, rămân conectat la Domnul pentru a auzi Duhul Sfânt și a-L urma
Întrucât sunt din nou în conectată cu Păstorul meu cel Bun (din nou aliniat cu bunul meu Păstor), legătura este fluidă și Îi aud glasul: Îl aud călăuzindu-mă ca să umblu în faptele pe care mi le-a pregătit (Efeseni 2.10).
Ce viață pasionantă!
Dumnezeu este de partea noastră, prieteni! O zi frumoasă!