Am primit și am acceptat iubirea lui Dumnezeu

20 mai 2021 | Audio, Mărturii

Ultima actualizare:  2 septembrie 2022

Mărturia lui Nicole (1)

Am crescut alături de un tată care cerea perfecțiunea de la copiii săi. Iată ce ne transmitea prin mesajul verbal sau non-verbal: „Nu ajungi la standardul cerut, ești o sursă de nemulțumire pentru mine, nu meriți să te iubesc”.

Încetul cu încetul, mi-am dat seama că Dumnezeu este un Tată care își iubește cu pasiune copiii și care îi primește așa cum sunt.

Prima dată am auzit că Dumnezeu este iubire.

Am descoperit Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. M-am adresat Lui cu aceste cuvinte: Doamne, şi eu fac parte din această „lume”, deci mă iubeşti şi pe mine, dar cum?

Mi-am dat seama că Dumnezeu Şi-a arătat dragostea printr-un dar gratuit, deci nu bazat pe merite omenești: Dumnezeu L-a dat pe Isus ca să asigure o punte între noi și El.

În adâncul fiinţei mele, m-am lăsat atinsă de iubirea Lui necondiţionată. Am început atunci să vorbesc cu acest Părinte în mod spontan și cu cuvintele mele și i-am spus ce simțeam; cu alte cuvinte, mă rugam… Credința se născuse în mine!

Prin conjuncția „pentru ca”, am înțeles că toate acestea aveau sens, că Dumnezeu avea un plan pentru fiecare.

Zi de zi, mă las umplută de această iubire imensă şi acest lucru are efecte incredibile! Sunt inundată în special de o liniște de nedescris, iar dragostea se concretizează prin proiecte precum crearea acestui site!

Te invit să accepți propunerea lui Dumnezeu care vrea să-ţi ofere viață veșnică! Nu sta pasiv! Vorbeşte-I lui Dumnezeu cu cuvintele tale, inspirându-te din Ioan 3:16, și vei experimenta primirea acestui Tată ceresc pentru care ești atât de valoros. El a vrut ca tu să exişti, El te iubește și te va iubi. El așteaptă ca tu să spui „da, Te primesc în viața mea”.

Rămân la dispoziţia ta dacă ai întrebări sau dacă vrei să ne trimiţi mărturia ta. Scrie-mi pe adresa site-ului.

Îţi dorim mult succes în descoperirea iubirii uluitoare a lui Dumnezeu.

Dumnezeu este de partea voastră! Să ai o zi frumoasă!

Nicole

Vezi articolele recente

Care este planul lui Dumnezeu pentru mine?

Care este planul lui Dumnezeu pentru mine?

Identificați planurile pe care le are Dumnezeu pentru viața ta Recent, am recitit pasajul despre arca lui Noe din Geneza 6. În urma unui cuvânt din partea lui Dumnezeu, Noe a demarat un proiect de foarte mare amploare: a început să construiască o corabie...

Pauză de cafea sau pauză de deşert ? (2)

Pauză de cafea sau pauză de deşert ? (2)

Pauză de cafea sau pauză de deşert ? (2) Acest mesaj este o continuare a mesajului cu același nume din săptămâna trecută. De asemenea, face parte din trainingul 6 pe care îl găsiți pe site. Observ la multe persoane un fenomen: are loc un eveniment în...

Să ne abandonăm în brațele Tatălui nostru ceresc

Să ne abandonăm în brațele Tatălui nostru ceresc

Să ne abandonăm în bratele Tatălui nostru ceresc  Mărturia lui Jess Bebelușul fratele meu și al cumnatei mele s-a născut lunea trecută. Stă liniștit în brațele părinților săi; se lasă îngrijit pentru că știe instinctiv că părinții se ocupă de el şi îi vor...

Un fluture, o omidă și o crisalida la pensie

Un fluture, o omidă și o crisalida la pensie

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Mărturia lui Beatrice Sunt deosebit de sensibilă la frumuseţea naturii. Prin urmare, voi folosi o imagine din natură ca fir conductor în mărturia mea. Un fluture, o omidă la pensie Sunt primul născut al unei familii...

Pe ce îmi concentrez privirea?

Pe ce îmi concentrez privirea?

Mărturia lui Martin Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu permite să fim răniți? Când eram tânăr, am trăit situații pe care nu le înțelegeam. De exemplu, eu și soția mea am avut momente când trebuia să ne rugăm să avem mâncare la următoarea masă a zilei....

Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (2)

Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (2)

Ultima actualizare:  30 septembrie 2022Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (2) Da! Sunt o căutătoare de aur deosebită! Mă duc la apa specială a Bibliei pentru a dezgropa pepite frumoase! De asemenea, am descoperit că Biblia este plină de principii utile...

Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (1)

Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (1)

Ultima actualizare:  18 septembrie 2022Mărturia Jessicăi, căutătoare de aur (1) Da! Sunt o căutătoare de aur deosebită! Mă duc la apa specială a Bibliei pentru a dezgropa pepite frumoase! Desigur, acest lucru necesită timp și este bine să ai instrumentele...

Crede în mod activ lăudându-l pe Domnul

Crede în mod activ lăudându-l pe Domnul

Ultima actualizare:  13 septembrie 2022Crede în mod activ lăudându-l pe Domnul Să ne imaginăm că ne confruntăm cu un eveniment – ​​recent sau iminent – ​​care ne sperie foarte tare. Simțind că frica ne invadează, suntem agitați în interior și avem,...

Ajutor reciproc

Ajutor reciproc

Ajutor reciproc Viața rezervă pentru fiecare surprize care nu sunt întotdeauna plăcute, nici ușor de gestionat. Avem nevoie de încurajare! Un cuvânt de mângâiere ne poate da aripi sau ne poate întări încrederea în noi într-un moment în care îndoielile...

Toate obiectele

Categorii

Ultimele postări de pe blog...

Mai jos ne poți lăsa datele tale de contact. Îţi vom trimite un e-mail din când în când.

Vous serez personnellement informé lorsque nous mettons notre blog à jour.

Acest abonament este gratuit și fără obligații.